Promovare site gratuit

vineri, 21 ianuarie 2011

Statul impune noi reguli in livezile producatorilor agricoli particulari

Din acest an, producatorii agricoli care detin livezi nu vor mai beneficia de subventii de la stat decat daca cultiva fructe din speciile pomicole stabilite de autoritati. Astfel, normele de aplicare a Legii pomiculturii reglementeaza atat soiurile acceptate pentru pomii fructiferi precum cais, cires, visin, piersic, prun, nectarin, migdal, castan, nuc, mar si par, cat si pentru arbustii fructiferi precum afin, agris, alun, catina, coacaz negru, soc, trandafir pentru petale, zmeur sau capsun. Prin urmare, incepand din acest an, pentru a primi subventii de la stat, pomicultorii vor trebui sa cultive numai mere din soiurile : Aromat de vara, Auriu de Bistrita, Ciprian, Delicia, Delicios de Voinesti, Frumos de Voinesti, Golden delicios, Jonathan, Mutzu, Parmen Auriu, Pionier, Prima, Radaseni, Romus si Wager Premiat. Pentru visin, soiurile aprobate sunt Bucovina, Crisana de Botosani, Iva, Meteor, Mocanesti sau Nana.

Pentru caise, soiurile aprobate de autoritati sunt Callatis, Comandor, Dacia, Favorit, Litoral, Olimp, Selena sau Umberto, iar la cires soiurile sunt Amar Galata, Bing, Boambe de Cotnari, Stella, Negre de Bistrita, Pietroase Donissen si Sam.

Infiintarea de plantatii pomicole, autorizata
Prin intermediul noului act normativ, autoritatile au decis ca infiintarea plantatiilor de pomi fructiferi cu suprafata mai mare de 0,5 ha si a celor de arbusti fructiferi cu suprafata mai mare de 0,2 ha sa se realizeze numai pe baza unei autorizatii de plantare, eliberata de catre directiile judetene pentru agricultura. Astfel, pentru a putea infiinta o livada, un producator va fi obligat sa declare autoritatilor atat numele si adresa, locul plantarii, suprafata ce va fi plantata, specia pomicola, soiurile folosite, dar si numarul de pomi pe hectar. Si pentru a defrisa o plantatie pomicola, producatorul va avea nevoie de o autorizatie speciala. Potrivit legii, aceasta va cuprinde numele si adresa pomicultorului, amplasarea plantatiei si suprafata pentru care se solicita autorizatia de defrisare, dar si varsta plantatiei si procentul de goluri. Suprafetele de pomi fructiferi care costituie colectii, culturi pomicole de concurs si parcelele experimentale vor fi defrisate numai cu aprobarea consiliilor stiintifice ale unitatilor de cercetare din domeniul pomiculturii.

Livezile au durata de viata limitata
Tot prin aceste norme au fost reglementate si perioadele de viata ale plantatiilor pomicole. Astfel, daca o livada clasica de meri, peri, pruni sau gutui a depasit 30 de ani de viata, potrivit actului normativ, producatorul ar trebui sa o reintinereasca prin cultivarea de noi arbori fructiferi. In cazul plantatiilor intensive de ciresti, piersici, caisi, meri, peri si pruni, durata de viata este de 20 de ani. Cea mai lunga durata de functionare a fost stabilita pentru nuci, respectiv 40 de ani, in timp ce pentru zmeur, afin, mur si coacaz perioada de viata este de 10 ani. Pentru capsun, autoritatile au decis ca durata normata de functionare sa fie de maximum patru ani.

Fructele, doar cu standarde de calitate
Daca pana in prezent pe piata puteau ajunge orice fel de fructe, indiferent de calitatea acestora, o data cu intrarea in vigoare a noilor norme, toate fructele destinate comercializarii vor trebui sa respecte standardele de calitate impuse de UE.

Astfel, producatorii, detinatorii sau comerciantii nu vor mai avea voie sa vanda fructele decat daca acestea sunt insotite de certificate de conformitate eliberate de Inspectia de Stat pentru Controlul Tehnic in Producerea si Valorificarea Legumelor si Fructelor.

Si fructele destinate prelucrarii industriale trebuie sa respecte, pe langa certificatul de destinatie industriala si alte cerinte.

Astfel, fructele trebuie sa fie proaspete, sa aiba culoarea si forma specifice soiului, sa nu aiba lovituri mecanice, daunatori sau urme de substante chimice. In plus, acestea trebuie sa fie recoltate la maturitate industriala.

Dreptul de folosire de catre producatori a unor denumiri de origine pentru anumite loturi de fructe proaspete sau prelucrate cu certificat de atestare a originii geografice se inregistreaza la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci.

Sursa Gardianul

marți, 18 ianuarie 2011

Ai o ferma eco? Cati bani poti lua de la UE din 2011?



Micii intreprinzatori care au trecut de la stadiul de ferma traditionala la cea de afacere cu produse bio cer de ani de zile sprijin pentru cultivarea legumelor si fructelor fara pesticide. Motivul? Piata produselor bio este estimata la doar 1% din cea totala si asta pentru ca pe rafturile magazinelor se gasesc doar alimente de import. Abia din 2011, fermierii bio vor primi sprijin pentru finantarea productiei. Fermele romanesti care produc legume ecologice pot fi numarate pe degete, iar produsele care ajung pe rafturile magazinelor sunt si cu 30% mai scumpe decat cele obisnuite