2. Organele pomilor şi funcţiile acestora
Pomicultorul este interesat de cunoaşterea organelor pomilor pentru ca intervenţiile sale asupra acestora să nu se facă la întâmplare ci în cunoştinţă de cauză: toate lucrările agrotehnice pot fi astfel aplicate raţional, având ca efect creşterea şi fructificarea echilibrată a pomilor şi în final obţinerea de producţii mari şi fructe de calitate.
Organele pomilor se împart în două categorii:
- organe vegetative: rădăcina, tulpina, ramurile, mugurii şi frunzele;
- organe reproductive: florile, fructele,
seminţele.
Fig. Organele principale ale unui pom:
a- rădăcini verticale;
b- rădăcini orizontale;
c- coletul; d- trunchiul;
e- axul coroanei;
f-săgeata; g- ramură de schelet;
h- ramură de semischelet;
2.1 Rădăcina
Sistemul radicular al pomilor altoiţi este constituit de fapt din rădăcinile portaltoiului, fiind alcătuit din:
- rădăcini de schelet puternice, cu rol principal în fixarea pomului de sol, conducerea
sevei şi depozitarea substanţelor de rezervă;
6
- rădăcini de semischelet sunt ramificaţii de ordin superior, de dimensiuni mai mici, cu
acelaşi rol ca cele de schelet;
- rădăcini fibroase sau tranzitorii, inserate pe rădăcini de semischelet, sunt purtătoare de
rădăcini absorbante;
- rădăcini absorbante, sunt cele mai tinere, au culoare albă, 1mm în grosime, 3,5 mm în
lungime, se regenerează permanent, fiind practic vârful de creştere şi dezvoltare al sistemului radicular. Sunt purtătoare ale perişorilor absorbanţi care sunt practic prelungiri ale celulelor epidermice din zona piliferă, foarte numeroşi. Aproape întreaga cantitate de apă şi săruri minerale necesare funcţiilor metabolice este preluată de către pomi prin perişorii absorbanţi.
Amplasarea în sol a sistemului radicular
Este elementul cel mai important pe care cultivatorul trebuie să-l cunoască, pe această bază urmând a se aplica corect lucrările solului, fertilizarea, udarea etc.
De exemplu, la un măr în vârstă de 15 ani altoit pe sălbatic, rădăcinile pătrund în sol până la adâncimea de 1,6 m. Pe orizontală, ultimile ramificaţii s-au găsit la distanţa de 6 m de trunchiul pomului, depăşind de 2 ori raza proiecţiei coroanei pomilor. Masa mare a rădăcinilor subţiri însă (cu diametrul de 0 - 4 mm), care sunt în directă corelaţie cu perii absorbanţi se află la adâncimea de 18 - 60 cm, reprezentând 58,2% din masa totală a rădăcinilor. Pe orizontală, 76,6% din masa rădăcinilor subţiri se află sub proiecţia coroanei atingând un maximum cantitativ în raza de 1,5 - 2 m, de la trunchi, cu excepţia arbuştilor fructiferi şi a plantelor altoite pe portaltoi cu vigoare redusă.
2.2. Tulpina
Tulpina este partea aeriană fiind alcătuită din: trunchi, ramuri, muguri, frunze (organe vegetative) şi flori, fructe şi seminţe (ca organe reproductive).
Trunchiul este partea aeriană ce se găseşte între nivelul solului ( punctul de altoire sau colet) şi ramificaţiile primului etaj al coroanei.
Ramurile sunt:
- vegetative de schelet ( şarpante, semişarpante) şi semischelet;
- de rod sau fructificare care sunt diferite în funcţie de specie.
Ramurile de rod la speciile sâmburoase (cais, prun, cireş şi vişin) sunt:
- ramuri mixte
- ramuri buchet
- salbă
- pleată
Ramurile mixte poartă un mugur vegetativ normal în vârf, iar lateral muguri florali şi
vegetativi, aşezaţi fie solitari pe noduri (cireş), dar de cele mai multe ori asociaţi pe nod,
florali şi vegetativi, constituind grupurile de muguri caracteristice prunului, caisului, piersicului
(fig. 2).
La piersic, ramurile mixte sunt lungi de 25-60-70 cm şi poartă pe noduri totdeauna grupuri
din 3 muguri care pot fi: toţi florali, cel din mijloc vegetativ şi cei laterali florali sau unul lateral
floral şi ceilalţi vegetativi. La baza ramurii se găsesc 1-2-3 muguri vegetativi slab dezvoltaţi
(fig 3) care pot evolua dacă ramura se scurtează, dacă se arcuieşte sau dacă se fac operaţii
în verde.
7
Ramurile mixte ale piersicului asigură fructe de calitate numai în primul an de formare a lor, motiv pentru care se elimină prin tăiere după prima fructificare, înlocuindu-se cu altele nou formate pe ramurile de schelet şi semischelet.
Prunul şi caisul formează ramuri mixte lungi de 7-20 cm, cu grupuri de 2-3 muguri de rod la prun şi 5-6-8 la cais, în majoritate florali (fig. 3). Sunt ramuri de bază pentru fructificarea acestor specii şi asigură fructe de calitate, chiar după ramificări multiple, 4-6 ani.
Ramura mixtă la cireş şi vişin, lungă de 7-30 cm, chiar mai lungă la unele soiuri, are particularitatea că pe nod se formează un singur mugur de obicei floral; mai rar se întâlnesc axilar şi muguri vegetativi. Ca atare, ramifică puţin sau chiar deloc. Evoluează în acest caz numai prin mugurele vegetativ din vârf, făcând imposibilă regenerarea.
Ramurile buchet, numite şi buchete de mai, deoarece în această lună sunt deja conturate morfologic la unele specii. Ele poartă un singur mugur vegetativ în vârf, iar axilar în jurul acestuia strâns grupaţi (la cireş, vişin, prun şi piersic) sau mai deşiraţi (cais) sau 3-7 muguri florali (fig.4). La unele specii pot fi axilari şi câte 1-2 muguri vegetativi, care conduc la ramuri buchet ramificate (prun, cais). În general, buchetele de mai sunt ramuri foarte scurte, 1-12 cm şi au o durată de viaţă variabilă cu specia şi soiul de la 1-2 ani până la 10-12 ani. Evoluând numai prin mugurele vegetativ, neavând nici o rezervă laterală de muguri vegetativi, ramurile buchet nu pot fi regenerate prin tăieri.
Durata economică a ramurilor buchet la prun şi cais este relativ scurtă, 3-4 ani.
Ramurile salbă poartă în vârf un mugur vegetativ, iar lateral numai muguri florali; foarte rar
se pot întâlni în poziţie axilară 1 - 2 muguri vegetativi. Sunt foarte subţiri, cu lungimi de 15-60
cm. Sub greutatea frunzelor şi a fructelor se arcuiesc, se degarnisesc total, rămânând să
evolueze numai prin mugurele terminal. Nu pot fi regenerate prin tăieri, decât 1-2 muguri
vegetativi care, de obicei în anul următor evoluează în buchete de mai. La piersic sunt în
număr restâns de regulă şi o durată de viaţă economică de 1-2 an, iar fructele sunt de calitate
mediocră. Din aceste motive, dacă fructificarea este asigurată de ramurile mixte, ramurile
salbă se suprimă.
Pleata este o ramură de organizare morfologică identică cu salba şi se întâlneşte la
numeroase soiuri de vişin, unde aceste ramuri sunt foarte numeroase, constituind baza
fructificării. Durata economică poate fi de 5-7 ani, dar alungindu-se an de an provoacă o
puternică îndesire a coroanelor. Ca şi salba la piersic, pleata nu poate fi regenerată decât rar
prin tăieri (fig. 5).
Ramurile de rod la speciile seminţoase (fig. 6)
- pintenul (ramură prefloriferă) are 1-3 cm lungime şi poartă în vârf un singur mugure vegetativ, fără muguri axilari evidenţi. În 1-2 ani evoluează în ţepuşă;
- smiceaua (ramură) prefloriferă) are 15 -20 cm lungime, poartă muguri vegetativi axilari
şi mugur terminal de asemenea vegetativ şi evoluează în nuieluţă sau mlădiţă;
- ţepuşa , ramură de rod propriu-zisă, de 1-10 cm lungime, cu mugur florifer (mixt) în vârf;
- nuieluşa - 15 - 30 cm lungime, poartă un singure mugur de rod în vârf, restul mugurilor
rămânând vegetativi ;
- mlădiţa are aceleaşi caracteristici ca nuieluşa, având în plus faţă de aceasta muguri de
rod axilari, amplasaţi de la vârf către bază;
- vatra de rod este o formaţiune realizată din ramificarea burselor purtătoare de pinteni şi
ţepuşe care se extinde anual şi care trebuie regenerată periodic;
- bursa-pungă, o formaţiune de 1-1,5 cm lungime, constituie îngroşarea bazei
inflorescenţei pe care cresc şi se formează fructele iar lateral alături de fructe, se formează 1-
2 muguri din care iau naştere noi ramuri fructifere, motiv pentru care mai sunt denumite punţi
de rod.
8 
2.3. Frunza
Este organul cu cea mai mare importanţă în creşterea, dezvoltarea şi fructificarea
pomului. În frunză au loc cele mai importante procese biochimice şi fiziologice pentru viaţă,
iar structura anatomică este extrem de complexă, fiind purtătoarea unor substanţe specifice
(clorofilă) importante pentru principala sa funcţie, fotosinteza, proces în care cu ajutorul
luminii solare şi în prezenţa clorofilei, substanţele organice, apa, sărurile minerale şi bioxidul
de carbon sunt transformate în substanţe organice primare (glucoza), care prin transformări
ulterioare realizează toată gama de substanţe organice (glucide, lipide, proteine).
Pentru asigurarea condiţiilor de realizare a fotosintezei în limite optime, în beneficiul deopotrivă al pomului, dar şi al pomicultorului, aparatul foliar trebuie menţinut într-o perfectă stare de sănătate, menţinerea frunzişului în integritatea sa, realizându-se prin măsurile de fitoprotecţie pe care pomicultorul trebuie să le cunoască.
De reţinut este faptul că, „porţile de intrare” în mezofilul frunzei al numeroaselor boli se fac prin stomate, acestea găsindu-se pe partea inferioară a frunzei, de unde necesitatea ca la efectuarea tratamentelor soluţiile să acopere cu prioritate această zonă.
2.4. Muguri - Floarea - Fructul
Pentru a interveni eficace în constatarea numeroaselor boli şi insecte care atacă aceste organe în diferite stadii, este necesar să se cunoască dinamica, fazele creşterii şi dezvoltării (fenofazele), începând din primăvară.
La înflorire, odată cu maturarea staminelor, acestea eliberează polenul care, prin transfer pe stigmatele florii, realizează polenizarea. Agenţii polenizatori sunt reprezentaţi de insecte, între care rolul dominat revine albinelor. Polenizarea este urmată de fecundarea ovulelor de către gametul mascul, purtat către ovul de tubul polinic.
La plantele unisexuate dioice ca nucul, alunul şi castanul polenizarea se face cu
ajutorul vântului (anemofilă) şi de aceea este foarte important să se aleagă corect soiurile
polenizate.
Polenizarea, fecundarea şi legarea fructelor sunt influenţate de factorii naturali, în sensul că
vremea însorită, cu temperaturi de peste 15 ºC, zilele lipsite de vânt, favorizează zborul
albinelor, secreţia sucului zaharat pe stigmate, germinarea polenului şi dezvoltarea tubului
polinic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu