POMI SI ARBUSTI FRUCTIFERI

CAPITOLUL III. LUCRĂRI  DE ÎNTREŢINERE A POMILOR ŞI ARBUŞTILOR FRUCTIFERI
                                                          

1. Lucrări de întreţinere

1.1 Lucrări de întreţinere a solului în livezi

Înierbarea constă din menţinerea terenului din plantaţie cultivat cu ierburi perene şi se
recomandă doar pentru zonele deluroase, cu multe ploi. În zonele cu mai puţine ploi,
înierbarea mai mult dăunează decât ajută, deoarece ierburile prin numeroasele lor rădăcini,
formează aproape de suprafaţa solului, un strat pâslos, care împiedică pătrunderea apei din
ploi, la rădăcinile pomilor. O parte din apă, care pătrunde totuşi în pământ, este absorbită de
rădăcinile ierburilor, înainte de a ajunge la rădăcinile pomilor. Mai mult, ierburile crescând
primăvara devreme, consumă cantităţi mari de apă tocmai în acea vreme când şi pomii au
mare nevoie de ea.

Înierbarea are loc începând cu al doilea, al treilea an de plantare şi poate să fie totală sau parţială. În cazul înierbării parţiale, o parte din suprafaţa  de  teren din jurul trunchiului se menţine sub formă de ogor negru prin lucrări manuale şi prin erbicidare. Înierbarea poate fi permanentă sau periodică, când după un număr oarecare de ani se ară şi se menţine câţiva ani ca ogor negru, după care se înierbează din nou.

În condiţii de irigare este bine să se execute  înierbarea terenului în benzi, între rândurile de pomi.

Menţinerea permanentă a ogorului negru  este un alt mod de întreţinere a solului în livezi.
În acest caz solul se menţine curat de buruieni şi afânat în cursul întregii perioade, prin
discuire sau praşile repetate. Pământul fiind lucrat şi afânat, apa din ploi pătrunde cu uşurinţă
şi ajunge repede la rădăcini. În acelaşi timp, solul fiind afânat la suprafaţă, împiedică
evaporarea apei, ea rămânând aproape în întregime la dispoziţia pomilor. Ca urmare, pomii
din livezile unde pământul este menţinut ogor negru, fără concurenţa buruienilor pentru apă şi
hrană cresc mai bine, formează mai mulţi muguri de rod şi dau recolte bogate.

Totuşi, prin lucrarea permanentă a solului, în cazul ogorului negru, se distruge, într-o
anumită măsură structura lui.  Asemenea soluri se bătătoresc repede, nu permit pătrunderea
apei şi a aerului către rădăcini. Pentru a reduce aceste efecte nedorite, toamna, în perioada
îngălbenirii frunzelor, terenul se ară la adâncimea de 20 - 22 cm, în livezile de măr şi păr, la

15 - 18 cm, la 15 - 18 cm, în cele de prun, cais, piersic, cireş, vişin şi de arbuşti fructiferi. Adâncimea arăturii va fi mult mai redusă în apropierea trunchiului pomilor, pentru a nu distruge rădăcinile. Arătura de toamnă nu se grăpează, brazdele şi bulgării opresc zăpada pe loc, sporind la creşterea cantităţii de apă din sol în primăvară. Arătura se va executa la 1,0-
1,2 m de rândul de pomi.

Primăvara se face o lucrare de afânare a solului la 10 - 12 cm cu cultivatorul sau cu sapa pe toată suprafaţa, inclusiv sub coroana pomilor, după efectuarea tăierilor şi tratamentelor contra bolilor.

În cursul verii, solul din livadă se mai lucrează de 4- 6 ori, la 10 - 12 cm, mai ales după ploi, în aşa fel încât să nu fie buruieni şi pământul să fie afânat.

Culturi de acoperire folosite pentru îngrăşământ verde constau în întreţinerea terenului din livadă prin cultura unor plante folosite ca îngăţământ verde. Cultura ocupă terenul doar câteva luni, în restul timpului solul se menţine ca ogor negru. Specia cultivată trebuie să crească repede, să producă o masă cât mai bogată de materie organică, să nu concureze pomii pentru apă şi substanţe nutritive.

Cele mai bune culturi de acoperire pentru îngrăşământ verde în livezi sunt cele de toamnă-primăvară sau de vară, deoarece ele cresc şi se dezvoltă în perioadele în care pomii au cerinţe mai mici pentru apă şi substanţe nutritive. Pentru culturile de primăvară se recomandă: seradela, sulfina şi rapiţa; pentru culturile de vară: lupinul alb, lupinul galben, facelia,  seradela,  soia,  fasoliţa,  floarea  soarelui;  pentru  culturile  de  toamnă:  secara, măzărichea păroasă, trifoiul şi rapiţa.

Încorporarea plantelor în sol se realizează cu ajutorul grapei cu discuri şi cu plugul.

Se practică pe solurile lipsite de materie organică (solurile nisipoase, în special).

Ogorul negru combinat cu plante acoperitoare sau ogorul negru ocupat este un alt mod de
menţinere a solului în livezi care elimină unele neajunsuri ale celor două moduri de lucrare a
solului. În prima jumătate a verii solul din livadă se menţine ogor negru. După încetarea
creşterii lăstarilor, în a doua jumătate a verii (luna august) se însămânţează anumite plante
agricole, de obicei furajere ( mazăre furajeră, lupin galben, secară, timoftică). Aceste plante
cresc  până  în  toamnă,  dau  o  masă  verde  importantă  care  în  perioada  înfloritului  se
tăvălugesc şi se îngroapă în sol prin arătura de toamnă, ca îngrăşământ verde.

Culturile intercalate cu plante agroalimentare constau în cultivarea cu plante cu perioadă
scurtă de vegetaţie în zonele secetoase pentru menţinerea umidităţii în sol. Din păcate, acest
mod de întreţinere a solului nu este posibil decât în zonele cu multe ploi, cel puţin 600-700
mm de precipitaţii anual sau cu posibilităţi de irigare. În regiunile secetoase, unde se resimte
o mare lipsă de ploaie, în a doua parte a verii, nu este posibilă o cultură anuală, nu răsare
nimic sau ceea ce răsare nu creşte. În aceste regiuni este mai bine de menţinut ogorul negru
în cursul verii.

Mulcirea solului constă în menţinerea solului acoperit cu diferite materiale. Mulciul poate fi natural, obţinut pe terenul din plantaţii sau pe alte terenuri, cât şi artificial. Ca mulci natural se folosesc resturile vegetale din gospodărie (paie, coceni, frunze, rumeguş, fânul de proaspătă calitate) care, fie întregi, fie tocate, acoperă terenul într-un strat uniform de 10-15 cm, strat ce permite pătrunderea în sol a apei, aerului şi cădurii dar împiedică pierderea apei, pătrunderea luminii şi creşterea buruienilor.

Ca mulci artificial  se foloseşte folia neagră de polietilenă sau cea transparentă. Practica mulcirii s-a generalizat pe rândurile de pomi pe o lăţime de 1,5 -.2 m, în special la plantaţiile intensive şi superintensive amplasate pe terenurile nisipoase şi în zonele secetoase precum şi în culturile de căpşuni.

1.2. Combaterea brumelor şi îngheţurilor târzii

Brumele şi îngheţurile târzii pot surprinde pomii în fenofaza de umflare a mugurilor floriferi şi chiar în plină floare. Cele mai des afectate sunt speciile cais, migdal, piersic şi cireş, care înfloresc timpuriu.

Pentru protejarea livezilor, cea mai accesibilă şi mai ieftină metodă, rămâne fumigaţia,
respectiv arderea unor materiale uşor de aprins şi care produc fum mult. Condiţia esenţială
este ca arderea să fie înceată, să nu producă flacără. În aceste scopuri se caută din timp
bălegar păios, semiuscat, turbă, gunoaie, buruieni uscate, vreascuri, resturi de cauciuc şi alte
materiale care amestecate pot servi la pregătirea grămezilor fumigene. Pentru fiecare hectar
de livadă sunt necesare 150-200 asemenea grămezi de material fumigen care se distribuie la

8 -10 m una de alta, printre rândurile de pomi, nu numai pe alei şi, pe cât posibil, să fie perpendiculare pe direcţia vântului dominat.  Grămezile cu materiale fumigene trebuie să ardă (să producă fum) până la răsărirea soarelui şi au un efect bun numai la o scădere a temperaturii la -2…-3ºC.

1.3. Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor

Distrugerea buruienilor se poate face prin mijloace mecanice şi prin mijloace chimice înainte  de  formarea  seminţelor.  Această  lucrare  se  face  obligatoriu  cu  consultarea specialiştilor.

Folosirea exclusivă a erbicidelor duce la înmulţirea speciilor perene de buruieni mai rezistente la erbicide (pir, talpa gâştii şi volbură). De asemenea, erbicidele selective contribuie în mare măsură la schimbarea compoziţiei floristice a buruienilor. Cele sensibile sunt distruse foarte repede, lăsând loc liber celor rezistente.

Perioada optimă de aplicare a erbicidelor se stabileşte în funcţie de stadiul de dezvoltare a principalelor specii de buruieni din plantaţii. Erbicidele se pot aplica preemergent toamna sau primăvara devreme, pentru a împiedica germinaţia seminţelor şi postemergent în stadiul de vegetaţie, acestea fiind absorbite de plante prin frunze.

Buruienile perene se combat în tot timpul anului pe vetre, cele mai bune rezultate obţinându-se înainte de înflorire sau când au 10-15 cm înălţime.

La aplicarea erbicidelor în plantaţiile pomicole se vor respecta următoarele reguli:

-     prepararea (soluţiei) suspensiei de erbicide se face numai cu apă perfect limpede şi

lipsită de orice impurităţi, pentru a nu se înfunda duzele instalaţiei;

-     la prepararea erbicidelor nu se vor folosi vase din lemn, prepararea soluţiilor se va face

cât mai departe de sursele de apă (fântâni, canale, ape curgătoare);

-     după terminarea lucrării vasele cât şi toată aparatura folosită se spală cu apă curată, în

amestec cu sodă şi se clătesc repetat cu apă curată. Ambalajele goale rămase se distrug. Soluţiile rămase cât şi apa provenită de la spălarea vaselor şi pompelor se varsă în gropi anumite, adânci, departe de fântâni, ape curgătoare, canale;

-     erbicidarea se va efectua numai pe timp liniştit, fără vânt.

Cercetările efectuate în domeniu cât şi practica de producţie au arătat că dintre speciile
pomicole cultivate, seminţoasele, şi în special mărul, suportă cel mai bine erbicidarea. În
aceste plantaţii pot fi folosite cu succes atât erbicidele sistemice, cât şi cele de contact sau
totale.

Erbicidele recomandate si autorizate pentru a fi folosite in plantatiile de pomi

Denumirea erbicidelor sau              Substanta  activa               Doza recomandata

amestecurilor de erbicide                             %                            kg/ha efectiv

Gramoxone                                Paraquant 20%                             4

Roundup                                     Glyphosate 36%                         6-10

Devrinol                                      Napromid 50%                            6-8 

                                                  Simazin (simadon)                        4-5

                                                  Caragard (caradon)                      4-5