CULTURA GUTUIULUI

                     IMPORTANŢĂ,  ORIGINE,  ARIE  DE  RĂSPÂNDIRE

Importanţă. Gutuile constituie o materie primă valoroasă pentru in­dustrializare, datorită însuşirilor superioare : grad ridicat de gelificare ; menţinere a aromei şi a fermităţii pulpei după prelucrare ; aciditatea na­turală plăcută la produsele de confiserie etc.

Cultura gutuiului este mai puţin pretenţioasă, are număr redus de boli şi dăunători, are cerinţe reduse faţă de îngrăşăminte, tăierile sunt mai simple, nefiind nevoie de intervenţii anuale, rărirea fructelor se face mai rar, fructele sunt mai rezistente la recoltare şi transport, iar păstra­rea se face timp de 1—2 luni, cu consum mic de energie. Din aceste motive cheltuielile de producţie sunt cu 20—25% mai reduse faţă de măr şi păr.

Având cea mai tardivă înflorire (luna mai), nu este expus îngheţurilor târzii de primăvară. Nemanifestând fenomenul de alternanţă a rodirii, gu­tuiul este specia pomicolă ce prezintă cea mai mare siguranţă a unor producţii anuale şi ridicate care aduc venituri echivalente cu celelalte specii pomicole.

Gutuiul serveşte ca portaltoi (generativ şi vegetativ) pentru planta­ţiile intensive şi superintensive de păr.

Gutuile sunt plăcute la gust, având o mare valoare nutritivă, datorită compoziţiei chimice : zaharuri (10,1%) ; acizi organici (l,05%) ; protide (0,4%) ; pectide (0,90%) ; tanin (0,31%); lipide (0,50%); săruri de : K (201 mg%), Ca (10 mg%), Mg (8 mg%), Fe (0,60 mg%) etc. (A. Gher- ghi, 1983). În medicina populară fructele şi frunzele se folosesc contra tusei, bolilor de inimă, ficat etc. (V. B u t u r ă, 1979).

Pomul este decorativ prin culoarea galbenă-aurie a fructelor şi su­portă tunsul în garduri (V. P. P e t r o v a, 1987).

Origine şi arie de răspândire. Gutuiul este originar din Caucaz de unde s-a răspândit în Asia Mică, Grecia şi de aici în Europa. Italia se află pe primul loc în Europa cu producţia cea  mai mare de fructe (E. Ba1dini, 1986). La noi în ţară, producţia cea mai mare de gutui se obţine în Ilfov (20%) şi Olt (10%), iar principalele centre de cultură din ţară sunt : Copăceni, Grădinari, Bolintin, Vidra (Ilfov), Podenii-Mari, Podenii-Mici, Valea Călugărească, Gornetu-Cuib şi Mizil (judeţul Prahova), Măcin, Greci, Tulcea (judeţul Tulcea), Moşna, Răducăneni, Comarna (judeţul Iaşi), Huşi (judeţul Vaslui), Runcu, Arceni, Peştişani (judeţul Gorj) (I. Cupcinenco, 1954; Al. Duman, 1955; T. Bordeianu, 1959 ; M. Mitu, 1967).