CULTURA PĂRULUI

  IMPORTANŢĂ, ORIGINE, ARIE DE RĂSPÂNDIRE

Importanţă. Părul intră devreme pe rod, produce mult şi constant,  asigurând un consum de fructe proaspete 8—10 luni. Perele conţin : 8—15% glucide ; 0,14—0,71% substanţe pectice ; 0,24—0,65% proteine brute; 0,12—0,50% acid malic ; 0,06—0,24% substanţe minerale (P, Fe, K, Mg, Mn, Cl, S) ; 3—12 mg% vitamina C, 0,1—0,3% vitamina PP, 0,02—0,04% provitamina A şi 0,01—0,05 vitamina B (I. F. Radu şi colab., 1957). Perele constituie, de asemenea, o materie primă excelentă pentru compoturi, sucuri, fructe deshidratate şi congelate etc.

Prin introducerea în sortiment a unor soiuri valoroase, cu maturarea timpurie a fructelor (ex. : „Trivale") şi cu o durată mai lungă de conser­vare (ex. : „Red Clapp", „Canal Red", „Reimer Red", „Cascade", „Royal Red", „Red Anjou" etc.) a fost extins cu peste 4—5 săptămâni con­sumul proaspăt al fructelor (E1vio Be11ini şi colab., 1986).

Plantaţiile de păr devin neeconomice după circa 25 de ani, când soiu­rile sunt altoite pe gutui şi după 45 de ani, când portaltoiul este franc sau sălbatic.

Origine şi arie de răspândire. Cercetările paleontologice atestă că părul trăia în stare sălbatică în Asia Centrală şi cu 4 000 ani î.e.n. în Iran şi Caucaz. O dată cu migraţia popoarelor părul a început să fie extins în Extremul Orient şi în Imperiul Roman, unde Teofrast, Cato, Varo, Columella şi Pliniu Cel Bătrân amintesc în scrierile lor de soiuri de păr obţinute prin selecţie naturală. Din Bazinul mediteranean părul a pătruns în Franţa, Belgia, Anglia şi Germania, unde au fost create valoroase soiuri de pere, unele menţinute şi astăzi în sortiment. În Ame­rica de Nord şi în Canada părul a fost introdus în a doua jumătate a secolului XVI, iar în Austria, America de Sud şi Africa a început să fie cultivat spre sfârşitul secolului XIX. 

 Extinderea arealului de cultură a părului în zonele calde a devenit posibilă o dată cu crearea soiurilor rezistente la temperaturile foarte ridicate din timpul

 verii şi cu cerinţe minime la frig în sezonul de iarnă (ex. : soiul „Le Cont").                         

        Din Anuarul Statistic — F.A.O. pe 1988, producţia mondială de pere în anii 1985—1987 a fost de 9,48 milioane tone. Principalele ţări produ­cătoare de pere sunt : China, Italia, S.U.A., fosta U.R.S.S., Japonia, Spa­nia, Franţa etc. România ocupă locul 18.

Sortimentul mondial de soiuri se bazează, în principal, pe „Williams", „Passe Crassane", „Conference", „Beurré Bosc", „Dr. J. Guyot", „Doyenné du Comice" şi „Abatele Fetel" şi, în secundar, pe „Beurré d'Anjou", „Packam's Triumph" etc. Soiul „Williams" are o pondere de 70% în S.U.A., 45% în Africa de Sud, 30% în Australia şi 20% în Europa. Soiul „Passe Crassane" realizează 30% din producţia de pere a Italiei, iar „Confe­rence" 80% din producţia de pere a Angliei.

Există, în prezent, intense preocupări (în S.U.A., Franţa, Italia) pen­tru diversificarea sortimentului de pere prin introducerea soiurilor cu fructul roşu şi a unor soiuri asiatice de mare producţie, cum sunt : „Nijisseiki", „Chojoura", „Seuri", „Seigyoku" şi „Ya-li" (S. Sansavini_, 1987).