CRESTEREA ZMEUREI

SELECTAREA MATERIALULUI DE PLANTAT

     Selectarea unor soiuri de zmeura rezistente la iarna, productive constitue un ingredient important al
succesului. Rezistenta se refera la abilitatea plantei de a face fata conditiilor iernii - temperaturi atat
scazute cat si fluctuante si vanturi deshidratante. Selectati speciile adaptate la climatul aspru si
imprevizibil al iernii din Romania. Soiurile descrise mai jos sunt enumerate in ordinea in care fructul
ajunge la maturitate la fiecare sectiune.Zmeura rosie este cea mai intalnita in Romania, cu multe
soiuri adaptate disponibile.

               Soiuri de zmeura

     Boyne. Fructul fraged, de dimensiune medie este lucios si de un rosu inchis cu gust aromat. Este bun
pentru procesare si pentru a fi consumat proaspat. Nuiele sunt moderat viguroase si puternice,
rezistente la iarna si foarte productive. Soiul de zmeura Boyne este cel mai indicat pentru sistemele
de tundere pe spalier cand nuielele fructifere sunt legate la sarma, pe partea exterioara a randului.
Productii peste medie.

     Nova. Fructul este de o buna calitate, rosu deschis, de marime mediu spre mare, putin acid. Sunt
bune pentru consum proaspete sau inghetate. Rezistenta buna la iarna, cu putini ghimpi. Productii
peste medie.

     Festival. Fructul lucios, rosu deschis are o dimensiune medie si este foarte atragator. Sunt foarte bune
pentru consum proaspete si bune inghetate. Plantele sunt scurte, dar viguroase, aproape fara tepi si

au o buna rezistenta la iarna. Este imun la virusul mozaic, tolerant cu malura pinten si susceptibil la
rugina tarzie a frunzei. Productii mari.

     Killarney. Fructul este de o buna calitate, rosu deschis, de marime mediu spre mare cu gust aromat.
Sunt bune pentru inghetat. Fructul tinde sa se inmoaie la temperaturi ridicate. Nuielele sunt spinoase
si cresc rapid. Susceptibile la mucegai si la anthracnoza. Productie foarte mare.

     Reveille. Fructul mare, moale are un gust foarte bun pentru a fi consumat proaspat, dar este bun
numai pentru congelat. Nuielele viguroase tolereaza temperaturile fluctante ale iernii. Productie
medie.

     K 81-6. Fructul foarte mare, ferm are un gust foarte bun. Rezistent la mucegaiul prafos si la rugina
tarzie galbena. Tolerant cu tumoarea coroanei, dar susceptibil putregaiurilor fructului, taciunelui
zburator si putregaiului radacinii Phytophthora. Nuiele au o inaltime medie cu putini spini la baza.

     Latham. Fructul de dimensiune mediu spre mare are o culoare atractiva rosu deschis. Este foarte bun
pentru consevare si congelare, dar putin sfaramicios pentru consum ca fruct proaspat. Fructele rodesc
o perioada indelungata. Plantele viguroase sunt productive si au o rezistenta excelenta la iarna. Are
nevoie de spalier. Tolerant cu mai multi virusi.

     Haida. Fructele de un rosu inchis sunt mari, ferme si mai dulci decat Boyne. Sunt foarte bune
proaspete sau conservate. Plantele viguroase cresc abundent si au foarte putini spini. Productii cu
potential ridicat.

-3-

CRESTEREA ZMEUREI

ALEGEREA LOCULUI SI A SOLULUI

     Zmeura creste cel mai bine in lumina soarelui si in locuri aerisite, protejate de vanturi directe. Zone
cu o drenare defectuasa, unde apa sta dupa ploaie nu sunt acceptate. Pentru a reduce problemele
cauzate de boli si de insecte, izolati platatia de zmeura de plantele de zmeura salbatice si de
coacazele negru si plantati-le in zone care nu au mai gazduit plante de zmeura salbatice ori de cate
ori este posibil. De asemenea, plantele de zmeura, capsunile si plantele din familia solanaceelor
(rosiile, cartofii si vinetele) au multe boli in comun. Pentru a reduce riscul bolilor la plantiile noi,
asteptati cel putin 3 ani Inainte de a le planta in aceste locuri.

     O buna circulatie a aerului si o buna drenare a aerului imbunatatesc plantatiile de zmeura. Circulatia
aerului in jurul plantelor le ajuta sa se usuce repede dupa roua, ploaie sau irigare. Ideal ar fi ca
plantele de zmeura sa fie plantate pe o panta sau pe coasta unui deal astfel ca aerul mai rece poate
cobori si sa stabileasca in zone mai joase. Ingheturile de primavara sunt mai putin probabile sa
afecteze plantatia daca aerul rece se poate drena.

     Plantele de zmeura se dezbolta bine in marea majoritate a solurilor minerale care sunt moderat
fertile, bine drenate si usor de cultivat. Este ideal un pamant adanc, nisipos, bogat in materiale
organice (5-7%). Sunt acceptate si solurile putin nisipoase daca sistemul de irigare este disponibil.
Plantele se dezvolta bine in soluri putin acide cu un pH de 6,0 pana la 6,8. Oricum, ele vor produce
satisfacator intru-un sol cu un pH Intre 5,5 si 7,7.

     Plantele de zmeura care produc vara tolereaza temperaturile iernii de -30 C sau mai scazute cand
planta este foarte rezistenta sau aclimatizata. Aceasta cultura sufera cele mai severe pagube pe
percursul iernilor cu fluctuatii de temperatura. In zilele calde de iarna, nuielele zmeurii inchise absorb
caldura de la soare si sunt incalzile peste temperatura aerului care afecteaza tesuturile si muguri, In
special acelea care cresc in partea de sud a unei pante. Pentru a reduce la minim expunerea, plantele
de zmeura care rodesc vara se vor dezvolta cel mai bine daca sunt plantate pe o panta nordica sau In
partea nordica a unei gard protector de vant.

     In Romania, plantati plantele de zmeura rosie care rodesc toamna pe o panta sudica sau intr-o zona
protejata pentru a favoriza o dezvoltare rapida a nuielelor primo si a recoltei de toamna.

-2-

CRESTEREA ZMEUREI

     Planta zmeura poate fi Incadrata ca facand parte dintr-una dintre cele doua tipuri de plante
fructifere: care cresc vara sau care cresc toamna. Tipul care creste vara produce o recolta bogata intre inceputul lui iulie si inceputul lui august. Multe dintre culturile obisnuite de zmeura rosie si
marea majoritate a culturilor de zmeura neagra si purpurie se produc vara. Zmeura care rodeste
toamna, cateodata denumita incorect vesnic productiva, produce o recolta mare toamna si o mica
recolta vara viitoare. Tipic, oricum, zmeura care produce toamna este tunsa anual, astfel ea are
fructe numai toamna.

     Diferenta intre aceste doua tipuri este datorata ciclului plantei de coacere a fructelor. Plantele de
zmeura au radacini perene (traieste mult) si coroane, dar deasupra pamantului au numai nuiele care
traiesc doar doua veri. In prima vara de dezvoltare noua nuia se numeste nuia primo. La plantele de
zmeura care rodesc vara, nuiaua primo produce numai o dezvoltare vegetativa (fara a face fructe).
Plantele de zmeura care rodesctoamna poarta fructe pe varfurile nuielelor primo, cateodata dupa 1
august.

     Al doilea an, nuiaua primo care a crescut cu un an Inainte este numita acum nuiaua flori. La plantele
de zmeura care rodesc vara, aceasta nuia flori va produce o recolta bogata la sfarsitul verii si apoi va
murii. Plantele de zmeura care rodesc toamna, nuiaua care a crescut cu o toamna mai Inainte si care a
produs fructe, va face fructe si le va duce la maturitate de sus in josul nuielii si apoi va murii.

     Productia de fructe contiuna an dupa an la ambele tipuri, intrucat nuelele primo cresc in fiecarea an si
cresc contiuu cu nuelele flori. Diferenta este ca fiecare nuia a plantei de zmeura de vara produce o
singura recolta; nuiaua zmeurii de toamna face doua recolte.

     Florile zmeurii se autopolenizeaza, ceea ce inseamna ca polenul provenit de la o cultura poate
produce formarea fructelor ori carei alte plante din acceasi cultura. Albinele sunt atrase de cantitatile
abundente de nectar produs in florile de zmeura si sunt responsabile de 90 -95 % din polenizare.

     Zmeura rosie si zmeura neagra sunt specii diferite, in timp ce zmeura purpurie este un hibrid intre
cele doua. Marea majoritate a plantelor de zmeura galbena sunt variante de culoare naturale ale
zmeurii rosii si sunt identice cu acestea in toate cracteristicile.

     Plantele de zmeura rosie si galbena produc nuiele noi, numeroase din „mugurii coroanei”, la baza
nuelelor flori si din muguri distribuiti la intamplare pe radacini. Astfel, multimea de mlastari tineri
care cresc vor crea o planta densa si greu de definit, daca plantele nu vor fi limitate la spatiul lor
alocat prin tundere si cultivare.

     Plantele de zmeura neagra si marea majoritate a plantelor de zmeura purpurie produc mladite primo
numai din mugurii coroanei la baza mladitelor flori. Pentru ca aceste plante nu intineresc palcurile sau
“dealurile” raman In locul originar de plantare.

      Nuielele zmeurii sunt rotunde cu spini mici si cateodata cu numerosi ghimpi. Multe plante de zmeura
fara spini nu sunt potrivide climatului din Romania.

-1-

PRODUCEREA MATERIALULUI SADITOR POMICOL

 Partea a II- a

 

8.2.PORTALTOII PLANTELOR POMICOL

Soiurile de pomi sunt in marea lor majoritate plante alogame care se inmultesc aproape exclusiv prin altoire pe diferiti portaltoi. Se cunoaste ca portaltoiul influenteaza in foarte mare masura vigoarea si cresterea altoiului, uniformitatea pomilor altoiti, precocitatea, potentialul de productie, adaptarea la conditiile diferite de clima si sol, calitatea fructelor, durata de viata a pomilor altoiti, etc.

In pomicultura se utilizeaza atat portaltoi generativi (inmultiti prin samanta), cat si portaltoi care se inmultesc pe cale vegetativa (marcotaj, butasire, drajoni, etc.).
            Portaltoii inmultiti prin seminte si samburi provin din pomii cultivati special in sectorul de plante mama seminceri, iar cei obtinuti din soiurile locale sunt denumiti portaltoi "franc". Toti acesti portaltoi se caracterizeaza in general prin urmatoarele: imprima pomilor altoiti dimensiuni mai mari, inradacinare mai adanca, intrare pe rod mai tarzie, durata de viata mai mare, rezistenta mai mare la vanturi, la seceta, etc.

  
                                    8.3.PRODUCEREAPORTALTOILOR DIN SEMINTE SI SAMBURI

Portaltoii din seminte si samburi se produc in scoala de puieti. In timpul vegetatiei se fac urmatoarele lucrari: spargerea crustei, prasitul de 4-7ori, raritul la 2-3 cm in cazul samburoaselor si la 4-5 cm la semintoase (cand puietii au 3-4 frunze adevarate), tratamente impotriva bolilor si daunatorilor.

Scosul puietilor se face in a doua jumatate a lunii octombrie, dupa ce au cazut frunzele. Lucrarea de scos se face cu pluguri speciale, pe specii si tipuri de portaltoi, dupa care se sorteaza pe grosimi, se leaga in pachete, se eticheteaza si se stratifica provizoriu in santuri cu sol foarte usor bine maruntit.

                                     8.4.PRODUCEREA PORTALTOILOR PE CALE VEGETATIVA

Principala metoda de producere a portaltoilor vegetativi este marcotajul prin musuroire. Marcotiera se infiinteaza pe un teren desfundat la  60 cm, ingrasat, nivelat si maruntit. Pentru plantare se folosesc marcote cele mai viguroase insa bine inradacinate; distanta de plantare este de 1,4-1,6 cm intre randuri si 40-50 cm intre plante pe rand. Dupa plantare marcotele se scurteaza la 5-
6 cm deasupra solului si se musuroiesc usor cu pamant.

In primul an lastarii se lasa sa creasca liberi pentru intarirea tufei. Dupa o perioada de vegetatie, toamna se reteaza toate ramificatiile partii aeriene la 2-3 cm deasupra solului, acoperindu-se cu un bilon de pamant de 8-10 cm in vederea protejarii contra gerului. In primavara urmatoare (anul II) apar lastari pe cepii rezervati; cand acesti lastari ajung la inaltimea de 15-20 cm se face
bilonarea (musuroirea) lor cu pamant marunt si reavan in scopul provocarii aparitiei radacinilor.

Recoltarea marcotelor inradacinate se face la sfarsitul lunii octombrie sau inceputul lunii noiembrie si consta in desfacerea bilonului si taierea de la punctul de insertie cu ajutorul foarfecii de pomi. Marcotele recoltate se claseaza pe calitati, se leaga in pachete, se eticheteaza si se stratifica in sol usor si reavan.

8.5.PRODUCEREA POMILOR ALTOITI

Pomii  altoiti se produc in sectorul respectiv, adica in campul I si II ale pepinierei. In campul I se face plantarea si altoirea pomilor, iar in campul II are loc cresterea altoilor si eventual formarea primelor ramuri ale viitoarei coroane a pomilor. Infiintarea campului I se incepe prin desfundarea solului la 60-70 cm efectuata inca din lunile iulie, august, fertilizarea solului cu 30-50 t gunoi de grajd, 300-400 kg superfosfat si 100-150 kg sare potasica la hectar.

Pentru plantare se folosesc puietii portaltoi obtinuti din samanta si marcote inradacinate. Plantarea se face toamna sau primavara la distante de 90 cm intre randuri si 20-25 cm intre plante pe rand. In vederea plantarii marcotele se scurteaza la lungimea totala de 35-40 cm, iar radacinile la cca. 1 cm; la puietii portaltoi se scurteaza radacina principala. Materialul saditor astfel fasonat se mocirleste si se planteaza cu plantatoare de mana sau cu o masina speciala de plantat. Adancimea de plantare este de 18-20 cm, se are grija ca puietii din samanta sa fie plantati numai pana la colet.

In cursul verii se fac prasile, combaterea bolilor si daunatorilor, irigatul la nevoie, iar in luna august se efectueaza altoirea portaltoilor folosind metoda de altoire in ochi dormind.   Inaltimea la care se pun altoii este de cca. 6-8 cm la portaltoii obtinuti din samanta si de 12-15 cm la portaltoii vegetativi.

In cazul zonelor in care terenul ramane neacoperit cu zapada in cursul iernii se recomanda ca altoii sa fie protejati printr-un musuroi de pamant inalt de 10-15 cm.

PRODUCEREA MATERIALULUI SADITOR POMICOL

 Partea I

Materialul saditor pomicol, necesar infiintarii plantatiilor moderne pomicole se pregateste in unitati specializate denumite pepiniere pomicole.

Amplasarea acestor pepiniere se face in zonele cu temperaturi medii anuale intre 8,5-11^oC, fara temperaturi extreme care sa pericliteze dezvoltarea materialului.

Trebuie alese cu precadere solurile mai usoare aluvionare, luto-nisipoase, lutoase, reavene, cu structura buna, permeabile si fertile, aerate, plane sau cu o panta foarte mica de pana la maximum 3-4%. 

8.1.ORGANIZAREA PEPINIEREI POMICOLE 

8.1.1.Sectorul plantatiilor mama de pomi si arbustoizi format din plante mature. In cadrul acestui sector se intalnesc urmatoarele subsectoare:

a)  plantatia  mama  de  seminceri,  din  care  se  obtin  samburii  si  semintele  necesare portaltoilor generativi (corcodus, cires salbatic, mahaleb, etc.);

b)  plantatia elita pentru altoi (plantatia etalon) care cuprinde soiurile de la care se obtin lastarii si ramurile necesari la altoirea portaltoilor);

c)  plantatia elita pentru recoltarea butasilor in vederea obtinerii plantelor pe radacini proprii (fara altoire) cum sunt: gutuiul, maslinul, smochinul, etc.

8.1.2.Sectorul de inmultire a portaltoilor este suprafata destinata obtinerii portaltoilor la pomi. El are trei subsectoare:

a)  scoala de puieti in care se obtin portaltoii din samburi si seminte si care are caracter de cultura  anuala,  efectuandu-se  semanatul  toamna  sau  primavara  si  scotand  puietii portaltoi in toamna urmatoare;

b)  marcotiera pentru producerea portaltoilor vegetativi, in special de mar, gutui, precum si unele tipuri de prun, cires, etc.

c)  scoala de butasire in care se obtin portaltoi la speciile care inradacineaza foarte usor, de ex. gutuiul. Se mai poate folosi aceasta metoda si pentru inmultirea mai rapida a portaltoilor vegetativi de mar concomitent cu marcotajul.

8.1.3.Sectorul de inmultire a arbustilor fructiferi, subarbustilor si capsunilor. Acesta este divizat in mai multe sectoare in functie de metodele de inmultire a acestor plante si cuprinde urmatoarele subsectoare:

a)  scoala de puieti pentru inmultirea coacazului;

b)  marcotiera pentru obtinerea materialului saditor de agris;

c)  subsectorul de drajonaj pentru inmultirea capsunului.

8.1.4.Sectorul  de  arbusti  si  arbori  ornamentali  este  un  sector  in  care  se  inmultesc trandafirii si alte plante ornamentale.

8.1.5.Sectorul  de  mecanizare  si  chimizare  cuprinde  utilajele  si  uneltele,  magaziile, remizele, atelierele de reparatie, etc.

8.1.6.Sectorul anexe este indispensabil intr-o pepiniera pomicola. El cuprinde instalatii de extragere  a  samburilor  si  semintelor  din  fructe  pentru  portaltoi,  instalatii  de  conditionare  a semintelor, instalatiile de asigurarea postmaturatiei semintelor prin frig, halele de pregatire a butasilor si de sortare a materialului saditor.

8.1.7.In pepinierele moderne este absolut necesar un laborator special cu sectii de testarea si devirozarea materialului biologic, precum si sectii de inmultirea clonelor obtinute folosind cultura de meristeme apicale.

Sisteme de culturi si tipuri de plantatii pomicole

Partea a II-a

    Terenul pentru livada se alege in functie de factorii naturali si factorii social-economici.Cea mai mare atentie se are in vedere la infiintarea plantatiilor mari, comerciale, pe cand la livezile de tip familial se admite si o oarecare doza de risc.

     Toti factorii naturali sunt importanti la alegerea locului, ei trebuind sa corespunda cerintelor speciei si soiului.

            Temperatura trebuie sa corespunda din punct de vedere al mediei anuale, al minimelor si maximelor absolute, suma gradelor de temperatura, absenta brumelor timpurii si ingheturilor tarzii, constituie criterii de alegere a terenului pentru livada.

            Precipitatiile trebuie sa fie satisfacatoare sub aspectul sumei anuale lunare, cele utile sa reprezinte 75-80% in functie de specie, soi si portaltoi.

            Lumina reprezinta un factor climatic foarte important nu numai pentru nuc, cais, piersic, migdal, cires, etc.Din cercetarile noastre, a rezultat ca specii cum sunt coacazul, zmeurul, capsunul, se comporta foarte slab in conditii de lumina insuficienta.Este importanata nu numai asigurarea sumei orelor de stralucire a soarelui, dar si o anumita intensitate a luminii. 

      Factorii edafici au mare importanta.Speciile pomicole reusesc bine pe soluri usoare sau mijlocii, fertile, profunde, lipsite de saruri nocive.

            Sunt excluse extremele texturale, cu exceptia nisipurilor ameliorate, solurilor mlastinoase, cu panza freatica la suprafata, cu pH slab sub 5,5 si peste 7,8 si cele cu peste 50-60% schelet.Nu sunt convenabile boturile de deal pe care gerul devine prea aspru in timpul iernii, nici vaile inguste, inchise, lipsite de un drenaj satisfacator al aerului.

            Relieful influenteaza reusita livezii.In zona de deal se vor alege terenuri bune, fertile, cu panta de 6-15 % care nu cer amenajari scumpe si care nu necesita dislocari de pamant.Pantele de 20-25% pot fi valorificate cu arbusti, specii rustice, prin amenajari mai simple, dar care nu permit randamente mari, motiv pentru care se recomanda cu prudenta.

            Expozitia terenului se alege in functie de specie, soi si altitudine.In partea de sud, in vest si acolo unde caldura este in exces, se pot alege terenurile estice, vestice si chiar nordice.In zonele de deal, 500-700 m, factorul caloric devine nesatisfacator si expozitia trebuie sa devina sudica, sud-vestica sau sud-estica.Cu cat creste altitudinea, expozitia trebuie sa fie mai favorabila, bineinteles pentru speciile helio si termofile.

            Factorii social-economici – favorabili dezvoltarii pomiculturii sunt:

            - apropierea de pietele de desfacere sau conjunctura externa favorabila unei desfaceri sigure si facile;

            - existenta fortei de munca permanente, ieftina si a cailor de acces sigure, practicabile tot timpul anului;

            - volumul si valoarea lucrarilor de imbunatatiri funciare trebuie sa fie cat mai mic;

            - aprovizionarea cu apa pentru tratamente si eventual irigare, trebuie sa fie cat mai usoara si cu eforturi energetice si financiare minime;

            - departarea de factorii poluanti, de alte surse de risc pentru calitatea fructelor impuse de normele sanitare interne si externe.

  

 

Sisteme de culturi si tipuri de plantatii pomicole

Partea I

           

            Plantatiile pomicole reprezinta lucrari de investitii, cu durata lunga de exploatare, de aceea nu se admit greseli la infiintare, intrucat acestea sunt practic iremediabile si se rasfrang pe intreaga durata de exploatare.

            Lucrarile tehnologice de infiintare trebuie sa fie ireprosabile, de aceea este de preferat amanarea cu 1-2 ani a plantarii decat sa se recurga la improvizatii.

            Sistemul de cultura trebuie sa raspunda unor obiective de productie si economice coerente.Astfel, este iluzoriu de a pretinde 4 kg/m² la o livada in palmeta cu 800 pomi/ha, dupa cum pare imposibil sa cerem unei livezi de 10.000 pomi/ha sa produca 20 de ani.

            Sistemul de livada se caracterizeaza prin cel putin 6 elemente si anume:

-          randamente ridicate la hectar

-          productie precoce ( din anul II sau III )

-          calitatea fructelor si regularitatea productiei

-          conformitatea productiei integrate

-          grad ridicat de mecanizare

-          rationalizarea lucrarilor manuale

In functie de aceste considerente, cat si in functie de altele, mai

 mult sau mai putin esentiale, se pot distinge in prezent urmatoarele sisteme de culturi pomicole:

            Sistemul intensiv – utilizat la samburoase si la semintoase, altoite pe portaltoi vegetativi de vigoare mijlocie.In acest caz, pomii intra pe rod dupa 3-4 ani, dau productiile maxime dupa 6-7 ani si traiesc 25-30 ani.

            Sistemele de coroana adoptate sunt: fusul tufa, palmeta etajata si neetajata, vasul intarziat aplatizat, Tatura trellis, etc.

            Sistemul superintensiv – se utilizeaza la mar si par, la soiurile de vigoare mica altoite pe portaltoi nanizanti ( M 27, M 9, M 20, Cepilland 1 si 2, cel mult pe M 26).

            Productiile ating 5-7 t/ha in anul plantarii, 15-25 t/ha in anul II si apoi 40-50 t/ha constant in anii 12-15, dupa care plantatia se desfiinteaza.

            Sistemele de coronare practicate sunt cele cu volum redus: Pillar, cordon vertical, gard belgian, Sollen, etc, iar inaltimea maxima este de 2,5 m ( livezi pietonale)

            Sistemul clasic – este inca bine reprezentat in tara noastra si se recomanda eventual pentru zonele de deal pentru samburoase ( prun, cires ) si chiar pentru mar, par , altoiti pe portaltoi supramijlocii sau mari.

            Densitatea la hectar este de 250-400 pomi, in functie de combinatia soi/portaltoi, inaltimea pomilor este de 3,5-4,5 m, iar sistemele de coroane pretabile sunt vasul intarziat, piramida etajata modificata, piramida mixta, etc.

            La sistemul clasic, pomii intra pe rod dupa 4-6 ani, dau productiile maxime dupa 10-12 ani si traiesc 30-40 de ani ( mai putin visinul, piersicul )

            Tipuri de plantatii pomicole

            Tipurile de plantatii pomicole se deosebesc dupa scopul productiei, suprafata cultivata, calitatea fructelor si alte aspecte economice.

            In functie de aceste criterii, principalele tipuri de plantatii sunt:

-          comerciale – avand drept scop obtinerea de productii mari, omogene ca soi si calitate, destinate comercializarii ca fructe proaspete sau pentru industrializare.Ele cuprind 1-3 specii, un numar redus de soiuri care sa permita aplicarea unei tehnologii ireprosabile si sa fie echipate tehnic superior.

-          didactice si experimentale -  se infiinteaza in statiuni de profil, facultati, scoli, dupa scheme speciale.In aceste plantatii, se urmareste comportarea soiurilor sau a diferitelor variante tehnologice si ca atare sunt extrem de variate, marimea parcelelor fiind dictata de tehnica experimentala.

-          familiale – se amplaseaza in jurul locuintelor sau la mica distanta de acestea si au rolul principal de a aproviziona familia cu fructe tot timpul anului, plus o rezerva pentru piata.Aceste plantatii trebuie sa cuprinda un numar mare de specii si soiuri cu esalonare in coacere, iar sistemele de coroane trebuie sa fie specifice pentru livezile intensive si chiar artistic palisate pentru a satisface aspectul estetic, chiar decorativ.

-          de aliniament – practicate in lungul soselelor, drumurilor, canalelor de irigatii, cai ferate, etc.Acest tip de plantatie se practica din ce in ce mai putin.Ele trebuie sa fie alcatuite din specii si soiuri rezistente la ger si boli, pomi de talie mare, cu trunchiul inalt.