MARUL

                                        IMPORTANŢĂ, ARIE DE RĂSPÂNDIRE


      Importanþã. În producþia mondialã de fructe mãrul are o poziþie deosebitã
deoarece, împreunã cu bananierul ºi portocalul, asigurã 2/3 din recolta globalã,
fiecare dintre specii contribuind în mãsurã aproape egalã (câte aprox. 40 milioane
tone). Analizate dupã ponderea, componentelor anatomice edibile (consumabile)
ale fructelor, mãrul ocupã primul loc în producþia fructiferã mondialã. El este
cultivat pe circa 4 500 000 ha rãspândite în 80 de þãri, dintre care 67 înregistreazã
recolte anuale mai mari de 1 000 t, iar 13 þãri sunt socotite, pe drept, mari
producãtoare, deoarece, înregistreazã recolte de peste 1 000 000 t anual. De
subliniat cã în rândul. acestora din urmã a intrat, relativ recent, ºi România care
ocupã astfel locul al 12-lea din lume ºi al 6-lea din Europa.
     Ponderea pe care o are cultura mãrului în economia mondialã a producþiei de
fructe se datoreazã, în primul rând, rolului pe care îl au fructele în alimentaþia
raþionalã a omului, apoi în prevenirea ºi combaterea unor maladii, în sporirea
venitului naþional, precum ºi în ameliorarea condiþiilor microclimatice de viaþã.
Merele au o compoziþie chimicã extrem de complexã. Ele
conþin : zaharuri, acizi organici, substanþe tanoide, pectice,
proteine, celulozã, substanþe fenolice, alcooli, esteri, eteri,
carbonili, acetali. Numai în alcãtuirea aromei (gustul ºi mirosul)
merelor au fost identificate 169 substanþe din aceste ultime categorii (I. F.
Radu, 1985). În alimentaþie, rol deosebit revine, însã, alãturi de cele enumerate
mai înainte, vitaminelor ºi sãrurilor minerale. Din prima categorie enumerãm, în
ordine descrescândã a cantitãþii : vitamina C (0,5—40 mg la 100 g substanþã
proaspãtã) ; vitamina PP (0,1—0,7 mg la 100 g) ; provitamina vit A (-8-caroten
0,02—0,09 mg la 100 g), apoi vitaminele Bl, B2, biotinã, acid pantotenic (Radu,
1985) ºi vitamina B6. În privinþa sãrurilor minerale, pânã în prezent au fost identificate
în mere 45 de elemente, în cantitãþi diferite.
    Conþinutul în substanþe hrãnitoare, precum ºi echilibrul zahãr/aciditate
specific, asociat cu substanþele aromate ºi cu o coloraþie variatã, face ca mãrul sã
constituie o îmbinare fericitã de proprietãþi alimentare ºi organoleptice. Armonia
gustului, parfumul subtil ºi textura plãcutã a merelor sunt apreciate unanim ºi le
situeazã în categoria alimentelor solicitate pe toate meridianele ºi paralelele
globului.
    Sunt consumate proaspete, uscate, preparate ca mâncãruri gãtite, ca mere
murate, ca bãuturi nealcoolice (sucuri ºi nectaruri) sau alcoolice, rachiu de mere
ºi cidru. în privinþa producþiei de sucuri, este de subliniat cã mãrul deþine primatul
cu 21% din totalul coonsumului mondial. Despre cidru ne limitãm sã menþionãm
câ este o bãuturã mult apreciatã în Franþa, cea mai mare producãtoare din lume,
unde rezistã „concurenþei" vinului (aceastã þarã ocupã ºi locul întâi pe glob la
producþia de vin), apoi în Germania, Elveþia, Anglia, Spania ºi alte þãri.
Conþinutul merelor face ca, alãturi de valoarea alimentarã, acest fruct sã aibã ºi o
serie de proprietãþi terapeutice ºi explicã prezenþa lui nu numai în alimentaþia
omului sãnãtos, ci ºi în regimuri alimentare recomandate atât de medicina
popularã cât ºi de cea ºtiinþificã, multor categorii de bolnavi. Deconstipant
renumit, mai ales dacã este consumat la micul dejun, el are rol important în
prevenirea cancerului intestinului gros. La nivelul intestinului mãrul manifestã o
mare putere absorbantã a toxinelor. Ca urmare, este indicat în infecþiile
intestinelor (colibacilozã), iar celuloza lui nu este iritantã. El constituie, de
asemenea, unul dintre cele mai bune tratamente ale diareei infantile, acutã sau
cronicã. Mãrul are o acþiune favorabilã asupra diurezei ºi a eliminãrii acidului
uric, fiind recomandat artriticilor, obezilor ºi reumaticilor. Mulþi medici
recomandã folosirea cojilor de mere, în acelaºi scop, precum ºi pentru înlãturarea
insomniilor. Mãrul este, de asemenea, unul din mijloacele cele mai simple de luptã
contra hipertensiunii arteriale, preventiv sau curativ.
În legãturã cu utilizarea mãrului ca aliment-medicament, mai este de subliniat
faptul cã, datoritã existenþei unui mare numãr de soiuri cu coacerea eºalonatã (din
iunie-iulie pânã în iarnã) ºi datoritã capacitãþii mari de pãstrare a fructelor în
timpul iernii, aceastã specie este prezenþã în consum pe cea mai mare parte a
anului ºi în special în sezonul rece, când posibilitãþile de aprovizionare a
organismului uman cu vitamine sunt reduse.
La sporirea importanþei mãrului ca specie fructiferã mai trebuie adãugate o
serie de particularitãþi agrobiologice. Specia este rusticã, bine adaptatã climatului
temperat, ale cãrui extreme le suportã mai bine decât toate celelalte specii
fructifere, dând cele mai mari recolte. Mãrul poate f i cultivat în condiþii
pedoclimatice foarte diferite ºi se preteazã la oricare dintre sistemele de culturã,
de la cele cu pomi uriaºi pânã la cele cu pomi de vigoare redusã intensive,
superintensive ºi chiar în culturi artistice palisate. Fructele sale suportã transportul
cu mai multã uºurinþã decât alte specii ºi constituie o materie primã de mare
valoare în industria alimentarã.
    Aria de rãspândire. Cele peste 4 500 000 ha ocupate cu mãr sunt rãspândite
în ambele emisfere ale globului terestru ºi în toate continentele. În emisfera
borealã, în care mãrul deþine primatul, limita septentrionalã a acestui areal se
situeazã în nordul Chinei ºi Siberia (unde temperaturile scad iarna la -40 0C), urcã
la peste 66° latitudine, aproape de Cercul Polar, în Norvegia, apoi coboarã la
latitudini ceva mai mici în Canada. În emisfera australã limita sudicã a culturilor
de mãr este aproximativ paralela 40° - în Chile, Argentina, Republica Africa de
Sud, Australia, Noua Zeelandã. Între aceste limite extreme culturile masive
formeazã douã centuri amplasate în cele douã zone temperate de pe Terra. Cea
mai latã este centura borealã, care porneºte de la limita nordicã a culturii mãrului
ºi ajunge la circa 35° latitudine, în nordul Africii pe platourile cu 800-1200 m
altitudine ale Munþilor Atlas, precum ºi în California — S.U.A. În emisfera
australã mãrul este cultivat între 30 ºi 40° latitudine sudicã.
Culturi de micã anvergurã, cu soiuri locale sau cu soiuri superioare ce au
posibilitãþi largi de aclimatizare, cãrora li se aplicã tratamente pentru întreruperea
repausului, existã în prezent si în zona intertropicalã, la altitudini de 2 000—3 000
m. Astfel, în Guatemala („Delicios auriu", „Bela vista", „Gloria Mundi",
„Jonathan"), în India („Ben Davis", „Delicios" div. cv., „Granny Smith",
„Jonathan"), în Tanzania („Gravenstein", „Jonathan", „M. Intosh", „Rome
beauty"), Ecuador („Rome beauty", „Winter banana"), Rhodesia („Rome beauty",
„Winter banana") etc. (R u c k, 1975).
Deºi unele þãri situate în zone tropicale dau producþii care ajung la nivele ce
meritã a fi menþionate în statisticile internaþionale (Rep. Malgaºã), mãrul rãmâne
specia fructiferã caracteristicã zonelor temperate. Recoltele obþinute în þãrile
tropicale sunt de naturã sã sublinieze marea variabilitate a acestei specii,
posibilitãþile ei de aclimatizare la condiþii de mediu diferite ºi, ca urmare, de
extindere, în continuare, a arealului de culturã.
Producþia mondialã de mere se ridicã la 38 940 000 t (1988 — F.A.O.), ceea
ce reprezintã 38,9% din totalul fructelor de zonã temperatã. Din aceastã cantitate,
mai bine de o treime (circa 34%) se produce în Europa, care este principalul
furnizor de mere. Urmeazã America cu 15—18 % din totalul mondial, apoi
Extremul Orient cu 13—16 % . Recoltele cele mai mici de mere se obþin în Africa,
desigur datoritã climatului cald al acestui continent.
În Europa, þãri mari producãtoare de mere sunt Franþa cu 2 424 000 t anual,
Italia cu 2 144 000 t, Polonia cu aproape 2 milioane tone, urmate de Germania ºi
Spania, fiecare cu puþin peste 1 milion tone ºi apoi de România ºi Ungaria, ambele
cu câte 1 milion tone.
     În România existã condiþii naturale de climã ºi sol foarte favorabile pentru
cultura mãrului, care ocupã în prezent 116 mii ha amplasate în principal în
regiunile care corespund ariei naturale de rãspândire a speciei spontane M.
silvestris (L.) Mill. — mãrul pãdureþ. Acesta este nelipsit din peisajul pãdurilor
noastre de stejar ºi fag cu care se asociazã de preferinþã. Mai rar mãrul pãdureþ se
însoþeºte ºi cu mesteacãnul, în schimb nu urcã în etajul coniferelor. În pãdurile de
deal el populeazã coastele însorite, lizierele, poienile ºi dumbrãvile adãpostite de
vânturi.
     Principalele regiuni producãtoare de mere din þara noastrã sunt situate în
acelaºi areal : pe dealurile subcarpatice, în zona pãdurilor de stejar ºi fag.
Din analiza producþiei pe þarã se constatã cã cinci judeþe din zonele de deal,
enumerate în ordinea volumului producþiei : Bistriþa-Nãsãud, Argeº, Maramureº,
Vâlcea ºi Suceava dau aproximativ 40% din recolta totalã a þãrii. Centrele mai
importante din aceste judeþe, în care cultura mãrului ocupã primul loc, depãºind
prunul, sunt : Baia-Mare, ªomcuþa, Seini, Beclean, Bistriþa, Rãdãºeni. Alte centre
renumite, fãrã ca mãrul sã predomine, sunt : Râmnicu-Vâlcea, Horezu,
Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeº, Meriºani, Mãrãcineni.
Alte patru judeþe : Prahova, Dâmboviþa, Sibiu ºi Mureº contribuie la producþia
naþionalã de mere cu circa 15%, în cadrul lor existând centrele : Poseºti, Drajna,
Mãgurele (Prahova), Voineºti, Gemenea (Dâmboviþa), Cisnãdie, Sibiºel, Sãliºte
(Sibiu) ºi Reghin (Mureº). Se mai obþin producþii importante de mere în judeþele :
Caraº-Severin, Cluj, Satu-Mare, Braºov, Buzãu, Vrancea, Iaºi, Neamþ, Hunedoara
ºi Harghita, în fiecare dintre acestea existând centre importante pentru aceastã cultura.